SEO rules for a correct internal web optimization. SEO rules for a correct internal web optimization.
Interviu cu Bill Slawski – Filozofia companiei Google

Invitatul nostru de astăzi este o persoană care a început să optimizeze situri web pentru Google chiar înainte ca Google să existe. Este vorba despre Bill Slawski, Director de Cercetare în SEO în cadrul Go Fish Digital și fondator al SEO by the Sea.

Comunitatea SEO îl cunoaște drept omul care descifrează Google Patents, iar după aproape 15 ani de studiere a brevetelor și cercetărilor în materie de căutări – Bill a distrus mai multe mituri SEO decât orice altă persoană. Are bogate cunoștințe despre industria marketingului digital, o înțelegere profundă a modului în care funcționează motoarele și o perspectivă unică asupra celor mai bune practici SEO. Acum se află printre noi pentru a împărtăși din expertiza sa, însă vă rugăm să îi urmăriți și situl web și să rămâneți în permanență la curent cu evoluția filozofiei companiei Google.
Home Blog Interviu cu Bill Slawski

SEOlium: Când și de ce ați început să analizați brevete Google?

Bill Slawski: Am început să urmăresc cu atenție și să caut brevete noi de la Google după ce am citit despre Recuperarea Informațiilor pe bază istoricului de date, tehnologie scrisă de către anumiți ingineri de top Google în materie de căutări, și axată pe indexarea conținutului stagnant și a celui nesolicitat („spam”), precum și modul în care Google le-ar putea evita pe amândouă. Acea cererea de obținere a brevetului a atras a serie de brevete reînnoite depuse de către Google, fapt ce a limitat amploarea pretențiilor asociate și a actualizat respectivele brevete. A fost interesant să observ cât de mult se străduia Google pentru a-și proteja proprietatea intelectuală, și am rămas fascinat obținând accesul la algoritmii din spatele motorului de căutare și descoperind cum funcționează. Am început să fiu atent la brevetele axate pe activitatea mea în SEO, precum importanța rolului geografiei în indexare și ierarhizare, și să urmăresc toate brevetele nou-acordate și toate aplicațiile nou-publicate. Acestea au oferit o perspectivă asupra căutării facilitate de Google, Yahoo și Microsoft ce nu îmi era oferită nicăieri altundeva.

SEOlium: Cum aflați mai exact imediat faptul că un brevet a fost acordat?

Bill Slawski: Caut pe situl web al Oficiului American pentru Brevete și Mărci Comerciale (USPTO) website de mai multe ori pe săptămână și pe situl Organizației Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO) o dată pe săptămână, ambele afișând brevete care au fost acordate în fiecare săptămână.

SEOlium: Există posibilitatea de a citi brevetul imediat după ce Google depune cererea de obținere a acestuia? Întreb deoarece trec, de regulă, câțiva ani până să fie acordat și am motive întemeiate să cred că algoritmul deja folosește invenția.

Bill Slawski: Nu există o modalitate de citire imediată a brevetelor după depunerea lor de către oricare entitate, însă există pentru majoritatea brevetelor în așteptare cerința de a fi publicate o anumită perioadă de timp. Există mijloace posibile de amânare a acestui lucru. Uneori se poate determina cu dificultate dacă un proces descris într-un brevet a fost sau nu implementat deja. Putem determina acest aspect în cazul unora și putem identifica indicii în cazul altora.

SEOlium: Un brevet nu este acordat decât dacă „elementul de invenție” este destul de specific și nu general. Credeți că spammerii ar putea analiza brevetele și păcăli sistemul?

Bill Slawski: Se depune un brevet iar un avocat din partea USPTO decide dacă acesta tratează ceva ce este nou, neevident și util. Scopul multor brevete nu are legătură cu ierarhizarea obiectelor, la fel cum multe procese SEO nu înțeleg cu exactitate ce citesc când citesc un brevet. Brevetele se axează mai mult pe modul posibil de funcționare a unui motor de căutare și mai puțin pe modul în care cineva ar putea integra conținut nesolicitat într-un motor de căutare. Pentru ca o persoană să citească un brevet și să obțină un avantaj în urma lecturii sale, aceasta ar trebui să cunoască deja temeinic tehnica recuperării informațiilor și cum rulează motoarele de căutare, inclusiv, și posibil, informații pe care majoritatea motoarelor de căutare nu le partajează public.

SEOlium: După ce ați studiat toate aceste brevete – considerați că, dacă ați dispune de un număr nelimitat de programatori, ați reuși să reproduceți Google și să creați un motor decent de căutare? Permiteți-mi să reformulez – ar putea fi Google învins într-o zi ca urmare a publicării acestor brevete?

Bill Slawski: Ideea de la baza procesului asociat brevetelor este aceea că se acordă oamenilor brevete, ceea ce împiedică alte persoane să încalce acele brevete, în schimbul publicării respectivelor brevete cu scopul teoretic de a inspira oamenii să inventeze și să inoveze. Dacă aș avea ocazia de a construi un motor de căutare, aș avea speranța de a optimiza ceea oferă Google, Yahoo sau Microsoft. Totuși, Google a reușit cu adevărat ca motor de căutare datorită succesului și eficacității algoritmilor brevetați precum PageRank, pentru care Google a avut licență exclusivă de utilizare. Dacă AltaVista, Excite și Inktomi ar fi avut libertatea de a utiliza PageRank, Google ar fi putut rata succesul obținut; prin urmare, brevetele au protejat proprietatea intelectuală dezvoltată de Larry Page și Sergey Brin. Este posibil ca brevetele Google să îi inspire pe inventatori să creeze ceva ce ar putea concura cu Google într-o bună zi. Acesta este pe care îl au brevetele.

SEOlium: [Aproape] Toți membrii comunității SEO știu că brevetele Google nu sunt în mod obligatoriu implementate în algoritmii de căutare. Atunci de ce crede lumea că sunt? (Deoarece credem asta, nu?)

Bill Slawski: Au existat mai multe brevete acordate care au fost, după toate aparențele, implementate. Au fost acordate destul de multe încât să fim siguri că unele sunt implementate. Putem uneori înțelege, și vedea în lucru, algoritmii din spatele unora. Probabil că unele procese SEO au o idee despre cum funcționează PageRank sau Relevanța Textului de Referință, și cum ar putea fi transferat PageRank printr-o redirecționare 301; cum a adăugat Universal Search imagini, știri și rezultate locale în rezultatele organice; cât de importantă este consecvența NAP (nume, adresă, număr de telefon) pentru rezultatele Google Maps. După cum a afirmă uneori purtătorii de cuvânt Google, „Simplul fapt că avem un brevet despre ceva nu înseamnă că l-am și implementat.” Pe de altă parte, posesia unui brevet despre ceva sugerează că cineva de la Google a efectuat cercetările și munca necesare obținerii brevetului, sarcina depunerii sale revenind echipei de avocați ai Google. Dacă se reînnoiește un brevet, actualizând un brevet acordat anterior, este o dovadă a actualizării procesului de la baza unui brevet pe care compania îl protejează împotriva altora care ar putea rula un motor de căutare. Există brevete care au legătură unele cu altele, precum brevetele de indexare pe bază de sintagme, iar când apar peste 20 de brevete precum acelea pe marginea unor procese asociate, ne duce cu gândul că Google ar putea folosi procesele din spatele acelor brevete.

SEOlium: Care a fost cel mai interesant brevet de analizat?

Bill Slawski: Synonym identification based on co-occurring terms (identificarea sinonimelor pe baza termenilor utilizați simultan), axat pe rescrierea interogării și înțelegerea conținutului tuturor termenilor din interogare. Interesant în acest caz este că termenii ambigui ce nu sunt reciproc adiacenți într-o interogare ar putea fi înțeleși pe baza prezenței altor termeni din aceeași interogare. Ne este dovedită importanța contextului. Am încercat câteva săptămâni să înțeleg și să scriu despre acel brevet și, la finalul acelor săptămâni, Google și-a anunțat Actualizarea Hummingbird, care părea să se alinieze destul de bine la acel brevet.

SEOlium: Am auzit multe discuții contradictorii privind existența SEO-ului negativ. Te poate afecta concurența cu adevărat? Ați găsit dovezi care ar susține SEO-ului negativ? Posibil brevetul “Rank Modifiers Spammers” (spammeri de modificatori de ierarhizări)?

Bill Slawski: Brevetul Rank Modifying Spammer nu vizează modul în care oamenii ar putea produce SEO negativ și nu oferă dovezi concrete privind producerea de către cineva a SEO-ului negativ. Brevetul, în schimb, constată modificări care ar putea fi aduse unui sit și, în loc de a îmbunătăți ierarhizarea în replică la acele modificări, Google ar putea să nu facă nicio intervenție pozitivă asupra ierarhizării sau, dimpotrivă, ar putea modifica negativ ierarhizarea acelui sit (acest proces nu este SEO negativ deoarece nu presupune ca o persoană să opereze în scopuri ostile la adresa altui sit web pentru a-i coborî poziția în ierarhii). Google ar putea suspecta că persoana care operează acele modificări ar încerca să manipuleze, ceea ce constituie o abordare de tip inginerie socială prin care acea persoană ar putea fi determinată să se străduiască mai mult întrucât eforturile sale de a-și urca poziția în ierarhii nu au avut un rezultat pozitiv, putând recurge la metode cu conținut nesolicitat, precum excesul de cuvinte cheie sau linkuri către vecinătăți obscure. Acest brevet este de tipul celor la care purtătorii de cuvânt Google se referă spunând „Simplul fapt că avem un brevet despre ceva nu înseamnă că îl și folosim.” Nu am nicio dovadă care să susțină că îl folosesc sau nu, însă acesta sigur există.

SEOlium: După algoritmi punitivi precum Panda și Penguin, se renunță la multe procese SEO bazate pe paradigma construirii de linkuri pentru un SEO pe pagină de calitate. Imaginați-vă, așadar, o bătălie epică între o pagină obișnuită cu un profil fantastic de backlinkuri și o pagină excepțională cu un profil mediocru de backlinkuri. Care ar câștiga?

Bill Slawski: Existența actualizărilor precum Panda sau Penguin are rolul de a încuraja oamenii să creeze situri web „de calitate superioară” și să le înzestreze cu linkuri către pagini de calitate superioară. Intenția nu s-a dorit a fi punitivă, și vă pot spune că fac audituri de situri de mulți ani, chiar și înainte de Panda și Penguin, axate pe optimizarea calității siturilor și a experienței oferite de ele vizitatorilor. Circulaseră zvonuri privind neacceptarea de către Google a practicilor de manipulare în brevete și cărți albe (precum cărțile Atelierului ALIWEB). Această întrebare îmi amintește de numeroase argumente aduse în trecut pe forumurile SEO în discuția SEO pe pagină vs. SEO în afara paginii. Includerea unui număr mare de linkuri poate oferi unui sit o poziție solidă în ierarhii, însă oferirea unei experiențe cu adevărat utile poate atrage recomandări, partajări și linkuri către acea pagină. Dacă aș putea, aș prefera să creez o pagină cât mai bună calitativ, după care aș încerca să îi adaug un profil fantastic de backlinkuri (da, le-aș dori pe amândouă)

SEOlium: Puteți denumi câteva dintre miturile dumneavoastră SEO preferate care tot circulă?

Bill Slawski:
  • Elementele de link canonic, pentru toate paginile dintr-o serie de pagini paginate, ar trebui să conțină prima pagină din seria respectivă (una dintre cele mai mari erori comise de oameni cu elemente de link canonic).
  • Indexarea Semantică Latentă este utilă proceselor SEO deoarece folosirea pe o pagină a sinonimelor și a cuvintelor asociate semantic o poziționează mai bine în ierarhii la nivel de cuvinte cheie specifice (LSI nu funcționează astfel, iar activitatea desfășurată de Google la nivelul cuvinte asociate semantic este mult mai nuanțată).

SEOlium: Puteți denumi și câteva brevete interesante pe care nu le-ați include încă în algoritmii de căutare, dar care ar putea fi incluse în curând în aceștia?

Bill Slawski: Am un site web în care scriu despre brevete, inclusiv cele care, posibil, încă nu au fost implementate de Google, astfel că, în loc de a enumera aici câteva dintre ele, invit pe toată lumea să citească postările despre SEO by the Sea și să decidă singuri cum ar testa procesele descrise în brevete pentru a afla dacă acestea au fost implementate

SEOlium: De ce considerați că metadescrierile lungi sunt acum de domeniul trecutului?

Bill Slawski: Nu este nimic cu adevărat științific în lungimea metadescrierilor sau cea a fragmentelor din rezultatele căutărilor. Știu că un anumit proiectant Google Designer a părăsit compania deoarece aceasta a făcut, în continuu, teste de selecție a nuanțelor de albastru care ar urma să fie folosite pe paginile Google, iar proiectantul s-a săturat de testele respective (https://www.cnet.com/news/google-designer-leaves-blaming-data-centrism/). Presupun că Google a făcut ceva teste privind lungimea fragmentelor. Dacă metadescrierea pe care o creați este prea lungă pentru ceea ce compania consideră fragmente, sunt șanse ca Google să scurteze textul pe care îl va afișa.

SEOlium: Studiați și brevete de la Bing sau din alte surse? Care sunt diferențele conceptuale între SEO pentru Google și SEO pentru Bing?

Bill Slawski: Obișnuiam să scriu despre brevete de la Yahoo, Microsoft și Ask, pe lângă cele de la Google, ceea ce mai fac uneori și poate fi interesant. Uneori pot fi foarte similare procesele din spetele acțiunilor pe care le-ar putea face un motor de căutare (gândiți-vă că volanul tuturor mașinilor este rotund, ceea ce uneori este valabil). Există brevete de la Google și Bing, de exemplu, despre segmentarea vizuală a conținutului pe pagini și modul în care aceasta afectează relevanța conținutului în cauză, brevete despre a căror existență merită știut, însă care nu diferă atât de mult între ele (volane rotunde). Microsoft a prezentat lumii a teză pe tema VIPs (algoritmi de segmentare bazaţi pe vizualizare) prin 2003, brevetând acea abordare a segmentării câţiva ani mai târziu, iar Google a brevetat ulterior un proces local de căutare ce distinge între conţinuturi referitoare la entităţi locale diferite care figurau pe aceeaşi pagină. Conceptele sunt deseori similare, însă denumirile sunt uneori diferite (Bing Deeplinks vs. Google Sitelinks). Poate fi util să învăţăm diferenţele dintre paginile Google AMP (Pagini Mobile Accelerate) şi paginile Apple AMP.

SEOlium: Care este recomandarea dumneavoastră pentru cei care fac primii paşi în SEO?

Bill Slawski:
  1. Găsiţi surse de informare de încredere în materie de SEO (pagini Google Developer, publicaţii Google Research, forumuri centrale „Google Ajutor”)
  2. Creaţi câteva situri proprii pentru a învăţa din proces (situri afiliate, situri de comerţ electronic, bloguri) şi aflaţi ce înseamnă să ierarhizaţi pagini, să analizaţi traficul de pe propria pagină, să dezvoltaţi conţinuturi, să atrageţi linkuri şi să folosiţi reţelele de socializare.
  3. Analizaţi printr-un filtru critic tot ceea ce citiţi – internetul este o sursă fantastică de informare şi dezinformare – aflaţi de ce anumite surse sunt mai credibile decât altele.
  4. Aflaţi despre domenii de activitate asociate SEO, precum designul, operabilitatea, arhitectura informaţiei, marketing.
  5. Cunoaşteţi şi alte persoane din domeniu şi învăţaţi cum să relaţionaţi, atât prin reţele de socializare, cât şi prin metode precum întâlniri şi conferinţe.